E ca si cand as fi ghidat cu blandete printre scrieri filme muzica peisaje si mii de feluri de tristete. Cineva imi atinge usor dar insistent tamplele cu palma cum indrumi o pisica spre vasul cu mancare sau apa imi si vorbeste peltic si rudimentar ca unui bebelus. Pentru mine gesturile lui sunt insa teribile indemnuri si interdictii iar vocea e insuportabila ca de un tunet. Mi se impune ce sa citesc ce sa ascult dar de atatea porunci cele cateva trilioane scrise pe placile de piatra de atatea afurisite porunci pe secunda nu pot decat sa-ncremenesc desi niciuna nu-mi spune incremeneste Lumea e tandari si aschii fiecare indescriptibila geometric si care nu se-mbina fiindca cele mai multe sunt din materie-ntunecata. Iar daca nu se-mbina-n mintea mea nu se-mbina nici in scrisul meu si prin urmare lumea mea nu mai exista. Mai exista doar tristetea mea de pe alta lume. Arata-mi slava Ta am strigat si El m-a pus intr-o crestatura in stanca. Nasterea mea n-am putut-o vedea caci nu poate omul sa-si vada nasterea si sa traiasca. A trecut pe langa mine copilaria mea si slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenta si slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii barbatiei mele si slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit batranetea urmata de un susur bland. A urmat noaptea fara sfarsit.