Aspiratia omului catre vesnicie in basmul lui Ispirescu trebuie vazuta ca aspiratie catre perfectiune catre purificarea inidului fie si numai in sens moral iar neputinta pastrarii ei dupa ce a fost obtinuta nu este marturia unui esec ci acceptarea destinului a conditiei umane odata ce aceasta purificare simbolica a fost realizata. Succesul aventurii nu trebuie cautat in pastrarea vesniciei si nici in pierderea ei ci in trecerea intre cele doua stari dialectice prin si datorita facultatii magice a memoriei care reprezinta o forma subiectiva superioara a cunoasterii. Mircea ANGHELESCU