Avem asadar o altfel de filosofie a istoriei. Semnata de un P. P. Negulescu care chestioneaza plecand de la istoria evenimentiala o istorie procesuala. Ce este dat sa se intample in istoria omenirii plecand de la istoriile fiecarui popor care uneori face rabat de la cultura de dragul civilizatiei Daca evolutia politica a unei natiuni trebuia sa arate astfel inseamna ca ea este rezultatul unui dat natural. Dar orice dat natural diferentiat de la popor la popor este fie sursa unei inegalitati fie temeiul unei superioritati care va dezvolta justificari politice pe intemeieri biologice. De aceea destinul omenirii este incompatibil cu fatalismul si determinismul. Altminteri e ca si cand am spune ca national socialismul german trebuia sa se intample sau ca fascismul italian era inevitabil doar pentru ca in scenariul starii naturale premergator contractului social german sau italian dintr o anumita etapa istorica anumite pasiuni au facut diferenta. Provocarea lui Negulescu e mai subtila decat am crede la prima vedere cum pastram scenariul egalitatii naturale dintre popoare dar asumam ca destinul omenirii se intrevede din modulatiile contractului social de la un stat la altul Sau mai lesne spus cum facem din destinul omenirii o chestiune mai degraba contractuala decat naturala prin care progresul istoric se desluseste ca alternare a nivelurilor de cultura si civilizatie din geneza fiecarui popor respectiv a fiecarui regim constitutional Aceasta este Europa necunoscuta a lui P. P. Negulescu una in care Romania trebuie sa isi gaseasca locul ei castigat prin cultura vulnerabilizat prin civilizatie. Oana Serban Nu este fara indoiala nicio nevoie sa asigur pe cetitori ca volumul al doilea al Destinului omenirii il continua pe cel dintai. Vreau numai sa le atrag atentia ca legatura dintre ele e atat de stransa incat partea de la inceput a volumului de fata ar fi trebuit sa formeze sfarsitul celui precedent daca dimensiunile pe care le ar fi luat atunci n ar fi devenit excesive. Motive de comoditate practica au silit astfel editura sa modifice din acest punct de vedere impartirea pe care o proiectasem eu a materiei. Nadajduiesc dar ca cetitorii tinand seama de aceasta lamurire prealabila vor binevoi sa raporteze la ultimele trei capitole din volumul intai privitoare la noile forme de viata ce tind a se impune astazi omenirii primele capitole ale volumului de fata care cauta sa le determine nu atat utilitatea prezenta cat perspectivele de viitor. Nu trebuie intr adevar sa uitam ca problema de capetenie pe care ne am propus s o cercetam pe deasupra celor ce se mai pot gasi implicate intr insa este aceea a destinului omenirii. Ceea ce trebuie sa ne preocupe prin urmare mai presus de orisice este viitorul lumii prezentul ei neputand fi pentru noi din acest punct de vedere decat un punct de plecare si fireste un izvor de informatii ce pot cateodata fi revelatoare. P. P. Negulescu Volumul III al Destinului omenirii ne aduce inaintea constiintei un altfel de Negulescu preocupat de conditia stiintelor umaniste constient ca adictia discursurilor politice de viata nationala a civilizatiilor poate sugera primejdii ascunse lucid inaintea conflictului disciplinar dintre stiinte care incep sa fie mai degraba naratiuni competitive asupra evolutiei fiintei in spatiu social decat instrumente care pot imbunatatii calitatea vietii filosoful roman priveste catre spatiul francez. Un curs tinut de Lucien Febvre il cucereste pentru abilitatea filosofului francez de a observa istoria civilizatiei din perspectiva unor noi organizari unde organizarile sunt negocieri noi aliante incercari de a recupera personalitatea fiintei umane. Cumva si Negulescu va cauta in spatiul romanesc ceea ce orice occidental serios cauta deja de cateva decenii consecintele reorientarii lui homo faber care produc o prima criza civilizationala disparitia mestesugurilor adictia de tehnologie iluzia unui progres care de la un punct incolo pare ca e lipsit de orice valoare hedonica . Oana Serban Volumul IV al lucrarii lui P. P. Negulescu asuma ca tocmai aceasta ultima clipa a bunastarii necesita o critica si atenta deconstructie. Din cateva motive spiritualizarea treptata un ideal al societatilor moderne a devenit tot mai haotica si dezordonata ascensiunea societatilor industriale a destabilizat autenticitatea societatilor omenesti caritatea sau devotamentul au devenit tot mai falsificate pe masura ce fiinta a pierdut exercitiul empatiei lasand tehnologia sa intermedieze intre actorii umani. Ajungem astfel la ultimul punct al analizei progresului cel al consolarii nu exista evolutie care sa nu fie urmata de regres nu exista apogeu caruia sa nu ii urmeze declinul. Negulescu explica pe urmele lui Cournot o coborare sau o decadenta nu a vietii omenesti ca nu va mai lasa nimi