Doua atitudini mi se par mortale pentru disciplina noastra 1. Cea a tehnicienilor puri ai dreptului care nu vor nici macar sa-si imagineze ca ar putea exista si alte principii in afara celor cu care opereaza ei si neaga pana si existenta unor probleme de filozofie a dreptului 2. Cea frecventa de aceasta data la filozofii dreptului a celor care se inchid intr-un singur sistem care instruiti cu o singura filozofie sa zicem cea a lui Kant sau cea a lui Marx se forteaza sa o aplice dreptului fara sa doreasca sa stie ceva despre altii incapabili sa puna in discutie propria lor metoda propriile lor principii. Indoiala mai ales cea aplicata principiilor insele mi se pare caracteristica pentru filozofie. Socrate Descartes stiu sa se indoiasca cel putin cu titlu metodic. Indoiala deschiderea spre doctrinele altora chiar si atunci cand in felul acesta socam prejudecatile castei noastre sau ale timpului nostru definesc de altfel maretia omului libertatea generozitatea inteligentei sale. Trebuie sa speram fara indoiala ca parcurgand drumul confruntarea doctrinelor ne va permite sa risipim progresiv incertitudinile si ne va conduce spre o optiune ne va oferi rezultate ferme. Chiar daca aceasta speranta nu se va indeplini si vom ramane mai degraba cu dificultatea problemelor trebuind sa admitem ca ele sunt peste puterile inteligentei noastre tot vom avea ceva de castigat de pe urma acestor studii istorice ne vom elibera de aplecarea noastra spre dogmatism. Daca in filozofia dreptului adevarul se reveleaza dincolo de asteptarea noastra istoria in orice caz ne permite sa intelegem mai bine sistemele altora. Ea este in felul acesta cea mai buna si necesara cheie pentru studiul dreptului comparat si al istoriei dreptului. Michel VILLEY