In peisajul literaturii romane Dublu autoportret este o carte unica in felul ei o cruciada a inocentilor. Paginile ei pot fi citite ca un jurnal in care starile launtrice si descrierile detaliate ale lumii inconjuratoare alterneaza ca o reconstituire istorica a Revolutiei atat de necesara unei memorii colective intesate de ambiguitati ca o meditatie asupra istoriei ori de ce nu ca un roman de actiune. La aceasta se adauga modul inimitabil cu care Varujan Vosganian ne-a obisnuit inca din Cartea soaptelor de a deslusi simboluri si de a le aduce printre noi. Desi evenimentele sunt relatate la persoana intai ar fi prea putin sa spunem ca e o carte autobiografica. Fiecare dintre cei ce au supravietuit se va putea regasi intr-un fel sau altul printre protagonisti. De fapt adevaratul personaj este poporul roman aflat in cautarea propriului destin. Si poate ca intr-o buna zi se va considera incompleta o istorie a Revolutiei romane care nu va include in continutul ei pagini din aceasta carte.
