Se intampla tot mai rar in literatura contemporana sufocata de artificialitate si nocive imitatii sa ne intalnim cu acei curajosi creatori care au capacitatea sa-si dezveleasca miezul launtric fara teama de a se expune unor judecati critice nedrepte. Adriana Badilescu este fara indoiala unul dintre acestia. Ea scrie marturisindu-ne ca poezia ii asigura hrana interioara suficienta arderii pe unicul rug care ne este dat fie ca-l meritam fie ca nu propria existenta.Si o face pentru a aduce prinos de recunostinta oamenilor care i-au dat viata si care i-au condus pasii prin primele lumini intrezarite dupa umbra genezei invocati adesea cu gesturi ritualice in cartea de fata mama si bunicul cei care au ajutat-o de-a lungul atator ierni si primaveri sa transforme copilul odinioara inaltand zmeul abisal in codana cu par balai care isi descopera uimita frumusetea si o duce cu sine mai departe spre varsta intelepciunii Versurile ei se remodeleaza apoi intr-o autentica si delicata Cantare a cantarilor ai carei mire si mireasa se intalnesc domestic si se regasesc in adevarul fiecarei clipe petrecute impreuna in linistea tainei care-i uneste si ii ocroteste deopotriva. Cu o singura precizare tabloul este atat de gingas completat de figura celei careia creatoarea i-a dat viata inchizand astfel perfect cercul indatoririlor sfinte pe care sufletul nepervertit de rautatea celorlalti a reusit sa le infaptuiasca. Scrie mai apoi intru neuitarea generatiilor ce vor veni de la care clameaza aceeasi generozitate si puritate a trairii duratei Cararea sufletului este in fond o inspirata calauza. Cu o metafora sadoveniana pe care poeta o reia o creanga de aur in afara de timp. Asemenea iubirii de care musteste cartea aceasta ne opreste din fuga pe potecile noastre ocolitoare aratandu-ne ca aceasta este singura cale pentru ca sa-ntarim vesnicia luminii ce ne-a fost data Livia IACOB